Gigi Becali a vorbit despre derby-ul etapei a X-a, Rapid – CFR Cluj 1-4 și este de părere că giuleștenii sunt îndreptățiți să se plângă de calitatea arbitrajului din această seară, pentru că ceferiștii vor fi mereu privilegiați de ‘fluierași’. Patronul Stelei spune că nu este bucuros de înfrangerea Rapidului, deoarece i-ar fi convenit mai mult un rezultat de egalitate între cele două echipe feroviare.
„Am văzut meciul doar până la 2-1 pentru CFR. A dar Rapidul bara aia și m-am ofticat. Voiam să se termine egal. Din cât am văzut eu, Rapidul a pierdut din cauza portarului. Primul gol contează cel mai mult, asta e. Ei (CFR Cluj – n.r.) tot timpul vor fi privilegiați, dar nu așa de tare cum au fost până acum. Nu vreau să mă bag eu să comentez, dar Rapidul are toate motivele să se plângă. Am vorbit cu Copos imediat după meci și i-am spus că noi am cerut arbitri străini, ca să nu ne certăm. I-am zis. ‘Bă, George, arbitrul e străin. Dacă greșește în favoarea mea sau a ta, măcar nu avem suspiciuni'”, a precizat Becali la telesport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER